Informarea obligatorie cu privire la mediere, a părţilor
aflate într-un conflict, este etapa prealabila INCHEIERII CONTRACTULUI de
mediere, cuprinsa in procedura medierii, prin care mediatorul folosind tehnici de comunicare specifice profesiei, în
condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate, are scopul de a ajuta şi determina ambele (toate) părţi,
ca în deplin acord şi cunoştinţă de
cauză, să accepte rezolvarea neînţelegerilor dintre ele
prin MEDIERE ( DIALOG şi NEGOCIERE).
Printre elementele obligatorii ale conţinutului
informării se vor regăsi :
-
Drepturile şi obligaţiile părţilor, rolul mediatorului,
avantajele medierii, efectele juridice ale acordului de mediere.
Informarea
prealabilă obligatorie a părţilor, se realizează anterior încheierii contractului de mediere şi este
prevăzută în conţinutul art. 2 alin 1 din
legea 192/2006 modificată şi completată prin legea
370/2009 şi legea 115/2012. Informarea
se va face ambelor parti in sesiune comuna sau separata functie de caz
Având în vedere că procedura medierii este o procedură ce are în
componenţa sa două etape principale şi anume:
1)
Pregătirea sesiunii de mediere -
2)
Desfăşurarea medierii
Este
necesar ca informarea prealabilă şi obligatorie ca parte integrantă a
procedurii de mediere, în etapa de pregătire a sesiunii de mediere, să fie
realizată de mediator în conformitate cu art. 5 alin 1 din legea 192/2006 doar
cu acordul tuturor părţilor, in
intalniri comune sau separate la latitudinea mediatorului
-
art.5, alin.1 ,,medierea poate avea loc între două sau mai multe
părţi”.
Conform art. 601 alin. ,, Dovada
participării la şedinţa de informare privind procedura si avantajele medierii
intr-o anumită materie se face printr-un proces verbal de informare eliberat de
către mediatorul care a realizat informarea”
In urma etapei de informare, mediatorul va elibera procesul verbal de
informare obligatorie tuturor părţilor participante la şedinţa de informare,
iar in cazul in care acestea sunt de acord cu continuarea procedurii de
mediere, se va încheia contractul de mediere ce va cuprinde toate elementele cuprinse
în conţinutul articolului art. 45, lit. a – i.
Procesul
verbal de informare va fi semnat de mediator si de toate părţile participante
la şedinţa sau sedintele de informare.
Indiferent
daca informarea se face in sedinta
comuna sau in sedinte separate, mediatorul va elibera procesul verbal de
informare doar dupa ce acesta este semnat de toate partile aflate in conflict,
care sunt sau urmeaza sa fie parte intr-un litigiu.
Procesul verbal de informare va fi redactat integral de mediator la
calculator si va cuprinde următoarele elemente obligatorii:
-
antet
cu datele de identificare ale formei de exercitare a profesiei
-
număr
de înregistrare (se va tine un Registru special cu numerele de înregistrare ale
proceselor verbale de informare)
-
datele
de identificare ale mediatorului care a realizat informarea
-
data,
ora si locul şedinţei de informare (locul va fi conform art. 51 din Legea
192/2006)
-
părţile
participante cu toate datele de identificare
-
obiectul
conflictului si numărul dosarului, daca este cazul
-
Numarul
si data documentului prin care a fost exprimat consimtamantul victimei de a
participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul, in cazul litigiilor
prevazute la art. 601, alin. 1, lit. g)
-
decizia
părţilor in urma informării si motivarea privind necontinuarea procedurii de mediere
-
semnătura
si stampila mediatorului si semnatura părţilor
Părţile, persoane fizice şi persoane
juridice, sunt
obligate să participe la şedinţa de informare privind medierea. Articolul 2 din lege face referire
clară la obligaţia părţilor de a participa
la şedinţa de informare.
-
Art.2 ,,Dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane
juridice, sunt obligate să participe
la şedinţa de informare privind medierea”
In toate cazurile, mediatorul
face informarea părților despre avantajele medierii, scopul medierii, efectele juridice ale medierii și ale
acordului de mediere fara a pretinde onorariu.
-
Art.26
alin3 ,,Pentru activitatea de informare şi consiliere a părţilor cu privire
la procedura medierii şi avantajele acesteia, îndeplinită potrivit legii anterior încheierii contractului de
mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu.”
În cazul în care la mediator
se prezintă numai una dintre părţi, mediatorul, informează partea solicitantă
de existenţa a două posibilităţi privind participarea in intalniri comune la procedura informării prealabile
obligatorii, astfel:
1
Solicitantul să facă personal
demersurile necesare pentru a participa impreuna cu cealaltă/celelalte parte/parti la sedinta de
informare obligatorie pentru ambele părţi, urmând ca la prezentarea acestora
împreună, mediatorul să realizeze informarea conform art. 26 alin 3. În această
situaţie mediatorul nu va percepe onorariu.
2
La cererea
scrisă a solicitantului, mediatorul va adresa celeilalte părţi, în baza unui contract de pregătire a
medierii, o invitaţie cu confirmare
de primire, în vederea participării părților
împreună sau separat la informarea
obligatorie şi gratuită, conform art. 43 alin. 1.
Cererea
mentionata la punctul 2 are ca obiect organizarea sedintei de informare.
Aceasta cerere nu este o cerere de mediere.
ART.43 alin.
1 ,,Părţile
aflate în conflict se pot
prezenta împreună la mediator. În cazul în care se prezintă numai una dintre
părţi, mediatorul, la cererea acesteia,
va adresa celeilalte părţi invitaţia scrisă, în vederea informării şi
acceptării medierii, stabilind un termen de cel mult 15 zile.
Pentru
transmiterea invitației mediatorul poate
incheia contractul de pregătire a
medierii (premediere) cu solicitantul.
Contractul
de pregătire a medierii (premediere) se încheie la solicitarea scrisă a uneia dintre părți având
ca obiect transmiterea unei invitaţii către partea, respectiv părţile, indicate
de solicitant, în vederea prezentării la o dată și o oră convenită împreună cu mediatorul
pentru informarea obligatorie și gratuită prevăzută de art. 2 alin 1 și art. 43
alin. 1 din legea 192/2006 modificată.
Contractul
de pregătire a medierii (premediere) va cuprinde următoarele elemente obligatorii:
-
Datele de identificare ale solicitantului,
-
Obiectul pe scurt al conflictului supus medierii din
perspectiva solicitantului,
-
Obiectul contractului : demersuri pentru
invitarea celorlalte parti la sedinta de informare.
-
Numărul dosarului și instanța, dacă este cazul
-
Părţile invitate şi datele de contact ale acestora
indicate de solicitant
-
Data, ora şi locul stabilite pentru informarea
prealabilă obligatorie
-
Prețul serviciului (contractului)
-
Datele de identificare şi de contact ale mediatorului
Invitaţia se transmite de mediator prin orice
mijloace care asigură confirmarea primirii textului. Partea solicitantă va
furniza mediatorului orice alte date necesare contactării celeilalte părţi
(telefon, email, s.a).
Invitaţia adresată de mediator părţii sau
părţilor invitate, este necesar să cuprindă și dispozițiile art. 601
alin.1 din legea 192/2006 modificată, referitor la cazul în care conflictul ajunge
pe rolul instanţei de judecată și devine LITIGIU. În acest caz părţile
sunt ţinute să facă dovada că au participat la şedinţa de informare cu privire
la avantajele medierii şi efectele juridice ale acordului de mediere.
În cazul imposibilităţii de prezentare a
vreuneia dintre părţile convocate, mediatorul poate stabili, la cererea
acesteia, cu acordul celorlalte părți şi a solicitantului o nouă dată în
vederea participării la procedura informării prealabile obligatorii şi
eventual, acceptării medierii. În cazul acceptării medierii, părţile în dispută şi mediatorul vor încheia și semna contractul de mediere,
conform art. 43 alin. 2.
În situaţia în care după
demersurile legale realizate de mediator la cererea uneia dintre părţi, de a
invita cealaltă parte (părţile) sa participe la procedura de informare prealabilă
obligatorie, şi una dintre părţi refuză scris sau nu se prezintă de două ori la
rând în vederea informării prealabile obligatorii, mediatorul eliberează părţii
solicitante un document din care sa reiasa toate demersurile pe care
le-a realizat, ataşând şi copie după
confirmarea/confirmările de primire a invitaţiei (invitaţiilor) pe care le-a
trimis.
Acest document scris eliberat de mediator solicitantului are
scopul de a dovedi instanţei de judecată faptul că solicitantul a fost de buna
credinta si a încercat invitarea părţii adverse având în vedere îndeplinirea obligativităţii de participare
comună la procedura de informare prealabilă obligatorie conform art.601. din
lege. În acest caz instanţa de judecată va decide dacă va începe procesul sau, cu
acordul părţii interesate,(reclamantul) va trimite părţile la mediator pentru
indeplinirea procedurii de informare obligatorie conform art. 601.
Acest document nu reprezintă proces verbal de informare prealabilă
obligatorie, conform legii. Informarea către partea solicitantă va fi semnată
doar de mediator redactată în două exemplare originale, unul va fi transmis
solicitantului şi un exemplar va fi păstrat în arhiva mediatorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu