Confruntându-se zi de zi cu stresul şi suferinţa manifestate în raporturile dintre angajatori şi angajaţi, autoarea, judecător de carieră în materia litigiilor de muncă, constată că justiţia este uneori inadecvată pentru unele cauze. Legea nu rezolvă totul, este uneori prea transantă si poate duce spre solutii inadecvate, dacă nu chiar injuste. Procesul judiciar provoacă rupturi, lasă răni, produce frustrări, ură, dorința de răzbunare si întretine un climat propice dezvoltării unor noi conflicte.
Povestea a zeci de cazuri ilustrează în acest volum o abordare neobişnuită a magistratului aflat în căutarea unor metode noi de solutionare a conflictelor. Pionier în Europa, în ce priveşte medierea litigiilor de muncă, autoarea a instituţionalizat această metodă de soluţionare a cauzelor, prin care fiecare parte îşi regăseşte demnitatea în ascultarea şi respectul reciproc.
Volumul este si o reflecţie a experienţei sale judiciare, prin care a descoperit sărăcia, suferinţa, stresul celor antrenaţi într-un conflict şi dincolo de acesta, într-o sală de judecată care îi nelinişteşte, supuşi unor profesionişti ai dreptului (judecători, avocaţi) care îi intimidează, luptând cu o procedură pe care nu o înţeleg, sperând să se termine mai repede, dar de prea multe ori foarte lentă si fără sfârşit.
În toate aceste cazuri, dificile si dureroase, oare cum poţi face dreptate? Cum să realizezi cel mai bine misiunea atribuită judecătorului? Să ştii să asculţi, crede autoarea, să înţelegi dincolo de ceea ce este exprimat în mod formal, dincolo de cererile de chemare în judecată si de actele dosarului, să auzi în cele din urmă ceea ce speră părţile, să înţelegi scopurile si temerile lor reale. Ceea ce părtile asteaptă de la justitie este de multe ori doar să fie ascultate si întelese, să-si regăsească demnitatea, să vindece rănile respectului de sine.
Autoarea ştie foarte bine că arta medierii se învaţă, se dobândeşte, se perfecţionează prin practică. Dincolo de povestea unor cauze, volumul este si o operă de militantism. Ne face să nu ne mai îndoim de faptul că această formă de justiţie există, trebuie luată în serios, este la fel de nobilă ca si judecata propriu-zisă şi chiar mai eficientă. Este mai rapidă şi implică cheltuieli mai mici decât procedurile judecătoreşti obişnuite, în plus evită confruntarea dintre părţile implicate în procesul judiciar şi le permite acestora să îşi menţină relaţiile profesionale sau personale după soluţionarea conflictului. Medierea oferă posibilitatea părţilor de a găsi soluţii creative pentru disputele lor, pe care cu greutate le-ar putea obţine în instanţă.
Traducerea volumului a fost realizată prin intermediul Sectiunii Române a GEMME - Grupul European al Magistraţilor care susţin Medierea (Groupement Européen des Magistrats pour la Médiation), asociaţie profesională europeană, născută dintr-o iniţiativă franceză (autoarea fiind chiar unul dintre membrii fondatori si, fără îndoială, chiar ”sufletul” acesteia), care îşi propune să reunească judecători si procurori din diversele state ale Uniunii Europene ce consideră că o justiţie eficientă si pacificatoare impune, printre altele, promovarea şi dezvoltarea unor modalităţi alternative de solutionare a conflictelor, în special MEDIEREA.
Povestea a zeci de cazuri ilustrează în acest volum o abordare neobişnuită a magistratului aflat în căutarea unor metode noi de solutionare a conflictelor. Pionier în Europa, în ce priveşte medierea litigiilor de muncă, autoarea a instituţionalizat această metodă de soluţionare a cauzelor, prin care fiecare parte îşi regăseşte demnitatea în ascultarea şi respectul reciproc.
Volumul este si o reflecţie a experienţei sale judiciare, prin care a descoperit sărăcia, suferinţa, stresul celor antrenaţi într-un conflict şi dincolo de acesta, într-o sală de judecată care îi nelinişteşte, supuşi unor profesionişti ai dreptului (judecători, avocaţi) care îi intimidează, luptând cu o procedură pe care nu o înţeleg, sperând să se termine mai repede, dar de prea multe ori foarte lentă si fără sfârşit.
Autoarea ştie foarte bine că arta medierii se învaţă, se dobândeşte, se perfecţionează prin practică. Dincolo de povestea unor cauze, volumul este si o operă de militantism. Ne face să nu ne mai îndoim de faptul că această formă de justiţie există, trebuie luată în serios, este la fel de nobilă ca si judecata propriu-zisă şi chiar mai eficientă. Este mai rapidă şi implică cheltuieli mai mici decât procedurile judecătoreşti obişnuite, în plus evită confruntarea dintre părţile implicate în procesul judiciar şi le permite acestora să îşi menţină relaţiile profesionale sau personale după soluţionarea conflictului. Medierea oferă posibilitatea părţilor de a găsi soluţii creative pentru disputele lor, pe care cu greutate le-ar putea obţine în instanţă.
Traducerea volumului a fost realizată prin intermediul Sectiunii Române a GEMME - Grupul European al Magistraţilor care susţin Medierea (Groupement Européen des Magistrats pour la Médiation), asociaţie profesională europeană, născută dintr-o iniţiativă franceză (autoarea fiind chiar unul dintre membrii fondatori si, fără îndoială, chiar ”sufletul” acesteia), care îşi propune să reunească judecători si procurori din diversele state ale Uniunii Europene ce consideră că o justiţie eficientă si pacificatoare impune, printre altele, promovarea şi dezvoltarea unor modalităţi alternative de solutionare a conflictelor, în special MEDIEREA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu