1. În
doua paragrafe succesive Judecatoria Timisoara se contrazice.
Astfel, pe de o parte
confirmă faptul că a citit articolul din NCC care spune că exercitarea
autorității părintești de către un singur părinte este o situație de excepție
ce poate fi dispusă doar atunci când exercitarea în comun ar fi contrară
interesului superior al copilului, dar apoi accepta cu
seninătate cererea pe care un justițiabil indus în eroare (de către
avocatul său și de către partea adversă) de a renunța la autoritatea
părintească comună.
Cu siguranță că
părinții pot conveni (și este de fapt mai mult decât indicat să o facă) cu
privire la modul de exercitare a autorității comune (cine duce copilul la
școală, cine aduce copilul de la școală, câte nopți pe săptămână doarme copilul
la fiecare dintre părinți, la ce dentist sau doctor de familie să fie înscris
copilul, dacă copilul să își facă tatuaje sau nu, etc.) dar în nici un caz nu
se pune problema ca un părinte să RENUNȚE la autoritatea părintească în mod
benevol în măsura în care acel părinte nu reprezintă un pericol pentru copil
(părinte drogat, psihotic, alcoolic cronic, etc.)
2. De asemenea
consideram că formularea utilizată de instanța de judecată mai jos care își
exprimă convingerea că "un minor de 2 ani si 4 luni este la vârsta la
care în mod obișnuit are mai mare nevoie de îngrijirea
mamei" reprezintă o încălcare a legislației anti-discriminare din
România:
Atitudinea
discriminatorie a instanței la adresa părinților de sex masculin nu este
justificată absolut de nici un studiu științific. Din contră, studiile
științelor sociale afirmă cât se poate de clar faptul că minorul are nevoie de
afecțiunea ambilor părinți. Dacă părinții nu pot locui împreună,
un copil de 2-4 ani are o nevoie mai mare de continuitate de îngrijire din
partea celui care a fost îngrijitorul principal al copilului anterior deciziei.
Faptul că în aceasta speță mama a fost îngrijitorul principal este de
nediscutat iar acesta ar fi trebuit să fie motivarea instanței în stabilirea
locuinței minorului, fără ca instanța să trebuiască să utilizeze astfel de
fraze cu caracter sexist. [1]
3. De asemenea
consideram că decizia instanței de judecată de a institui poprirea asupra
veniturilor părintelui nerezident este incorectă.
Pe de o parte, conform
art. 402 instanța ar fi trebuit să stabilească cuantumul întreținerii pentru
ambii părinți, nu doar pentru părintele nerezident cum a făcut-o în această
speță, iar pe de altă parte conform art. 530 instanța ar fi trebuit să acorde o
contribuție în natură a pensiei de întreținere dând șansa fiecărui părinte să
se achite într-un mod care este de natură a stimula menținerea relațiilor
personale cu minorul
[1] Sexism = atitudine sau prejudecată, exprimată sau ne-exprimată, privind
superioritatea unui reprezentant al unui sex asupra altui sex și cu discriminarea acestuia din urmă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu