De la mediator Liliana Fleancu – Mehedinţi
Vă prezint, cu acceptul deţinătoarei, o hotărâre judecătorească de expedient, cu încuviinţarea unui acord de mediere intervenit în cazul unei acţiuni civile pentru ieşire din indiviziune (partaj) la constatarea deschiderii unei succesiuni. Părţile se prezintă la termen şi înţeleg să pună capăt litigiului printr-un acord de mediere extrajudiciară, drept pentru care instanţa ia act de învoiala părţilor şi pronunţă hotărârea potrivit voinţei acestora exprimată în acordul de mediere, potrivit art. 271 C.Pr. Civ. şi art. 63 din Legea nr. 192/2006 încheiat la Biroul de mediator F.L. Totodată, instanţa dispune la cererea reclamantului restituirea taxei de timbru achitată de acesta.
Este un caz rezolvat ca la carte, la care mediatorul a muncit sprijinind părţile să ajungă la o înţelegere, avocatul reclamantului l-a sfătuit pe acesta că aceasta este calea cea mai convenabilă şi rapidă de soluţionare a litigiului, iar judecătorul, înţelegând menirea medierii de a degreva instanţele de dosare şi cheltuieli, a consfinţit acordul părţilor potrivit legii medierii şi codului de procedură civilă modificat prin”mica reformă în justiţie”. Din păcate, mulţi justiţiabili nu au cunoştinţă încă de avantajele acestei proceduri, mulţi avocaţi văd eronat în mediatori nişte concurenţi care le vor micşora veniturile, mulţi magistraţi nu informează părţile despre avantajele medierii şi nu recomandă părţilor să apeleze mai întâi la mediator.
Acest exemplu, alături de multe altele din ţară, mediatizate, pot contribui la promovarea medierii ca procedură alternativă, nejudiciară, de soluţionare a conflictelor, prin care se poate reduce numărul de dosare de la poliţie, parchete, instanţe şi odată cu aceasta, se pot reduce cheltuielile, timpul pierdut la organele judiciare şi tribunale, creşte calitatea actului de justiţie, părţile beneficiază de confidenţialitate, ajung ele însele la o soluţie convenabilă pentru toţi, scade tensiunea climatului social prin reducerea conflictelor.
În acelaşi timp, cazul poate contribui la încurajarea mediatorilor să depună eforturi pentru informarea publică şi cea de la sediul instanţelor, astfel încât să fie căutaţi pentru rezolvarea a cât mai multor cazuri, să-şi împlinească chemarea către această profesie şi să obţină satisfacţia profesională dorită. Şi pentru că este unul din puţinii mediatori care în mod altruist vrea să-şi ajute colegii să rezolve şi ei cazuri similare şi să-i convingă că, dacă vrei, poţi, punând la dispoziţie modele de acorduri şi hotărâri finalizate cu suscces,mediatorul LILIANA FLEANCU merită mulţumirile noastre, încurajări, aprecieri colegiale şi difuzarea exemplului dat. Cu atât mai mult, cu cât alţii, ca-n literatură şi artă ori la fotbal, se pricep doar la critică acră, dar fac nimic pentru ceilalţi.
Şi încă ceva, să nu uităm că,dacă nu avem acordul scris al părţilor să facem public un caz şi actele sale, datele personale ale persoanelor implicate trebuie protejate prin acoperirea cu tăieturi de marker sau folosirea iniţialelor, eliminarea datelor de identitate sau folosirea iniţialelor, domiciliu, localizare, potrivit legii. Vom pregăti un material dedicat acestor aspecte privind confidenţialitatea datelor personale şi altor aspecte discutate sau rezultate din procedura de mediere.
Mediator Asofronie Constantin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu