MEDIEREA FAMILIALĂ

Medierea familială apare ca o alternativă de gestionare a conflictelor care decurg din separare, este un model de intervenţie structurată care are scopul de a ajuta cuplurile, în situaţii de separare sau divorţ, să elaboreze un acord durabil şi mutual acceptat pentru o noua reorganizare familială, ţinând seama de nevoile individuale ale fiecăruia dintre membrii familiei şi în special ale copiilor.

Aceasta se desfăşoară în cadrul mai multor întrevederi în care sunt prezenţi cei doi membrii ai cuplului şi mediatorul, acesta din urmă orientând negocierea în sensul cuprinderii tuturor aspectelor care au determinat destrămarea.

Medierea familială poate fi considerata un instrument care să îndrume cuplurile aflate în situaţii de separare să ajungă la un acord privind efectele şi, în acelaşi timp, le facilitează o comunicare mai fluidă, care le permite să menţină ulterior relaţii stabile şi paşnice în vederea exercitării în comun a responsabilităţilor  parentale.

Profesioniştii din sferele juridice, psihologice şi sociale s-au confruntat timp de decenii în domeniul muncii lor cu fenomenul de divorţ şi, analizând  rezultatul experienţelor, au luat  în considerare nevoia ambelor părţi de a atenua costurile emoţionale provocate de divorţ şi pentru a evita daunele. Separările cuplurilor reprezintă o cauză frecventă de stres emoţional şi determină, în multe cazuri, suferinţe psihologice precum şi simptome fizice asociate cu astfel de tulburări.pe care rupturile dificile şi traumatice le provoacă  minorilor.

Medierea familială dă importanţă  cuplului, favorizează adoptarea de acorduri şi considera că părţile aflate în situaţii de divorţ sau de separare nu sunt adversari, ci protagonişti cu un interes comun: copiii lor.  În plus, rezultatele medierii se pot concretiza în reale efecte terapeutice, contribuind la depăşirea durerii cauzate de separare, încurajând participanţii să recunoască sentimentele negative care însoţesc schimbarea comportamentală.

Dincolo de toate relatate mai sus, deseori întreb și caut să înțeleg, de ce orgoliul nu poate fi integrat sferei sentimentelor considerate asociative.