CATALIN GAMAN
BIROU DE MEDIATOR
MEDIEREA,
reprezintă posibilitatea soluţionarii eficiente, ieftine şi rapide a DISPUTELOR.
Apelam la
instantele de judecata pentru ca nu stim ca exista MEDIEREA,varianta mult mai buna pentru noi, prin beneficiile pe
care le aduce partilor implicate.
MEDIEREA este o metodă
confidenţială şi privată, prin intermediul căreia, MEDIATORUL
persoana independenta cu pregătire specială poate, prin experienta si
creativitatea sa, ajuta părţile să-şi definească mai clar interesele şi le
indrumă astfel încât să construiască împreună variante reciproc avantajoase
pentru soluţionarea conflictului.
Rezolvarea Alternativă a Disputelor – ADR– include toate căile de soluţionare a conflictelor prin alte mijloace decât acţiunea în justiţie. Echipa nostra de specialisti se straduieste, acolo unde este posibil, sa solutioneze disputele fara a recurge la instantele de judecata, utilizand tehnici de solutionare alternativa a disputelor precum MEDIEREA si arbitrajul.
Rolul MEDIATORULUI este de a capacita partile prin :
Rolul MEDIATORULUI este de a capacita partile prin :
Evaluarea opţiunilor;
Încurajarea soluţionării problemelor;
Generarea de opţiuni şi scoaterea în evidenţă a
posibilităţilor.
Avantajele
medierii
:
ofera solutii rapide;
presupune costuri mici;
conduce la o solutie reciproc acceptata;
confera confidentialitate persoanelor si relatiilor;
pemite recuperarea taxelor de timbru.
In conformitate cu prevederile Legii nr192/2006 si
370/2009, prin MEDIERE
se pot solutiona urmatoarele tipuri de
conflicte:
Dreptul familiei : divort,
partaje, incredintare minor;
Drept comercial : somatii de
plata, pretentii, obligatii contractuale;
Drept civil : pretentii,
revendicari, granatuiri, mosteniri, iesiri din indiviziune, eventuale obligatii
de a face;
Drept penal : plangeri
prealabile loviri, tulburare de posesie);
Dreptul muncii : drepturi
banesti, desfacere contracte de munca, diverse decizii;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu