Medierea se adresează oricărui tip de neînţelegere, considerându-se că este o modalitate alternativă , eficientă, de dezamorsare rapidă a conflictelor.
In afaceri, timpul înseamnă bani iar medierea oferă soluţii imediate, palpabile şi concrete.
Cu cât miza medierii este mai mare, cu atât şansele de soluţionare a divergenţelor prin mediere cresc. Explicaţia acestei afirmaţii se bazează pe certitudinea că un potenţial proces având o miză ridicată pentru o companie (exemplu - o creanţă), poate datorită duratei şi incertitudinii cu privire la rezultat să ducă la falimentul companiei, în situaţia în care creanţa este semnificativă pentru respectiva companie.
Succesul sau eşecul în afaceri într-un mediu economic în permanentă schimbare, se bazează pe calitatea relaţiilor comerciale dintre partenerii de afaceri, relaţii care odată clădite trebuiesc şi păstrate. Din aceste considerente mediul de afaceri european a adoptat fără rezerve medierea ca şi modalitate de stingere a diferendelor comerciale.
Negocierea este specifică mediului de afaceri iar medierea este în fapt o negociere asistată şi coordonată de către un terţ neutru, fără putere de decizie. Costurile pe care le implică o astfel de mediere sunt reduse în comparaţie cu cele ocazionate de calea litigioasă. Păstrarea partenerilor comerciali se poate realiza doar în cazul în care divergenţele dintre ei sunt soluţionate prin consens, soluţia generată de către părţi fiind mutual acceptată.
Stingerea unui conflict comercial prin mediere este elegantă şi eficientă, oferind partenerilor de afaceri posibilitatea de a-şi continua relaţiile comerciale, vitale pentru succesul în afaceri.
Totodată, medierea comercială este mai puţin stresantă şi costisitoare decât abordarea căii litigioase, cale tradiţională de soluţionare a conflictelor dintre companiile româneşti. Taxele de timbru sunt cu atât mai consistente cu cât miza procesului comercial este mai ridicată. Nici onorariile de avocat şi cele ale experţilor angrenaţi în procesele comerciale nu sunt de neglijat, avand în vedere numărul gradelor de jurisdicţie şi întinderea în timp a proceselor.
Confidenţialitatea medierii comerciale este foarte importantă pentru partenerii de afaceri iar aceasta poate fi păstrată doar prin recurgerea la mediere. În faţa instanţelor de judecată , noţiunea de confidenţialitate nu există, cu atât mai mult cu cât procesele comerciale sunt publice. Medierea comercială este informală, părţile au posibilitatea de a negocia termenii înţelegerii cu avocaţii companiilor, acest mediu fiind propice luării unor decizii responsabile, reciproc agreate.
Bazându-se pe principiul win-win, medierea comercială nu transformă nici una din părţi în învins sau învingător, toţi cei implicaţi având doar de câştigat prin mediere. Datorită complexităţii lumii afacerilor, în urma medierii pot apărea o multitudine de soluţii la conflictele existente : eşalonarea plăţilor, negocierea cuantumului creanţei, iniţierea unor noi afaceri, renegocierea unor contracte etc.
Din punct de vedere personal, consider că medierea comercială va avea un impact deosebit asupra mediului de afaceri autohton, începând cu companiile de top. Pe termen scurt şi mediu estimez o scădere a numărului litigiilor comerciale de pe rolul instanţelor şi rezultatele obţinute la nivel mondial prin mediere nu fac decât să îmi dea dreptate.
Sursa: ghidul locatarului

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu